Parca tot ce prevazuse Aragorn se adeverea.Regele nu dadea semne ca dorea sa
apara.Pe timpul noptii cineva incuiase camera.Nu puteau iesi.Probabil ca dupa ea se gaseau si ostasi pusi sa o pazeasca.Cand Gimli incerca usa si observa ca e incuiata ar fi vrut sa strige la prietenii sai insa se parea ca deja acestia stiau.Peste un timp clanta usii se intoarse cu zgomot.Danduse la o parte aceasta descoperi chipul regelui care venise in persoana sa-si viziteze ostaticii:
-Buna
dimineata.il intampina Aragorn fara zambet
-Consider ca nu e una
buna.Am tinut un sfat noaptea trecuta si am ajuns la concluzia ca nu va putem lasa sa plecati.Chiar de esti regele Gondorului tot nu pot face nimic.Mi-am jurat ca sa nu las pe nimeni sa imi scape daca imi va calca pamantul.Un juramant pe un timp de nebunie , intradevar , insa nu pot face nimic.Veti ramane aici.
Vocea regelui nu parea ingandurata si plina de remuscari ci aproape satisfacuta.Acesta tranti usa in urma sa fara sa salute.Discutia lor fusese vaga si inutila.Lipind urechea de perete, lui Aragorn i se paruse ca aude infundat vocea regelui spunandu-si probabil siesi:"Cine ar fi crezut ca e asa usor sa pui mana pe Regele Gondorului?Nu-i nimic de capul lui!"
Si urmandu-i jocul Aragorn sopti pentru el:"Cine a spus ca va fi asa usor sa il pastrezi?"
Timpul trecea si odata cu el si incredera lui Gimli.Chiar ii venise sa il intrebe pe Aragorn de cateva ori care este planul sau.Insa acesta ramase discret.Parca totul se repeta.Mereu aceasi imagine anosta vorba putina , miscari si mai putine.Doar Gimli mai incerca sa mai anime peisajul.Insa fara succes.Aragorn era cufundat in ganduri si tacere.Legolas privea pe aceeasi fereastra invizibila si uneori murmura pentru el in elfa.Gimli nu avea
rabdare.Se tot invartea si nu statea nici o clipa locului.Cine s-ar fi atins de mancarea care aparea regulat ca prin magie in fata usii?Cand nu aveau nici o siguranta ca era buna?Timpul parca nu mai avea valoare.Gnomul isi pierdu pana la urma orice speranta si incerca sa se acomodeze cu peisajul.Insa nu reusi.Oare acesta era sfarsitul?Sa se lase cuprins de o temnita fara luciul mandriei?Sau poate chiar avea un plan ascuns in strafundurile mintii?
De cateva zile gnomul incepu sa murmure singur.Aragorn adormi,rapus de oboseala gandirii desii nu parea ca facuse ceva.Legolas statea nemiscat si privea tavanul mucegait.Deranjat de bolboroselile lui Gimli il intreba intr-un sfarsit:
-Prietene,ce tot vorbesti singur?
-Pai,probabil am inebunit.De la mirosul asta.Nu credeam ca am sa sfarsesc asa.As fi vrut sa pier intr-o batalie alaturi de tine si de Aragorn nu intr-o temnita.
Legolas incepu sa rada usor.Un ras curat care nu mai fusese auzit de mult in partile acestea.Aragorn nu dadea nici un semn de viata.
-Prietene,am patit exact ca tine mai demult.Si am sa-ti spun direct.Si nu o sa te mustru.Mi-am pierdut speranta si atunci...am pierdut totul.Crede-ma ,daca nu pe Aragorn macar pe mine .Are un plan si amice,sa stii,nu vei mai sta mult aici.
Gimli nu mai spuse nimic.Dar incepu sa ii deie dreptate lui Legolas.Desi acesta nu ii spuse nimic Gimli se mustra singur.Si in curand deveni mai calm si rabdator.Aragorn nu parea ca observase ceva.Desi auzise tot.Si poate ca si Legolas stia ca Aragorn nu adormise.Dar acesta ramanea un secret.Cine ar fi crezut ca peste cateva ore vor scapa de temnita?
